S-a ingrasat

…pentru a slabi.

Genial!

Dar oare o sa-si mai revina?

Paris

Draftul asta e de acum 8 luni…cand la aniversarea a 5 ani de casnicie, am decis sa mergem in “orasul indragostitilor”.

L-am uitat pe aici pe undeva si a facut paianjeni filosofi. Dar cum m-am decis sa mai scriu una alta pe blog, am spus ca ar fi o revenire frumoasa. Desi de atunci am mai vazut si alte locuri dragute, incepem cu … Paris…

Va fi plictisitor. Sa vedem cine rezista pana la capat!

Enjoy!

Un drum cu masina de aproape 500 km, o harta, o rezervare online facuta din timp  si cam atat ne-a trebuit noua pentru una dintre cele mai frumoase mini-vacante  pe care le-am avut vreodata…

Mi-am dorit  si eu ca orice roman sa vizitez Paris-ul. Nu stiu exact ce anume, dar exista ceva ce pe noi ne atrage mai mult sau mai putin explicabil la acest oras. Cum spunea Cartarescu in “Frumoasele Straine” : ” avem Parisul bine sapat in circumvolutii, noi, romanii cum soarele e incriptat in petalele si in miezul florii-soarelui… Parisul e ca un gigantic pantec de femela fluture ce-si raspandeste feromonii pe lume.” Nici n-am apucat sa termin cartea, sunt in curs de a o citi si fix la capitolul despre Paris, s-a intamplat sa merg sa vad cu ochii mei, cum se spune… Cred ca toata lumea a vazut Parisul, mai putin eu… pana acum, oricum pentru putinii care nu au apucat inca, este un “must see”.

Cu bocceluta plina de prejudecati, am plecat la drum. Stiam ca e un oras mare, aglomerat, auzisem ca e poluat, mohorat si ca miroase a pipi pe strada…mi-era si teama oarecum, pentru ca mama mi-a spus la plecare sa am foarte mare grija cu geanta “ca se fura pe strada”.  Cu toate acestea, cu bagajelul din mintea mea, am pornit.

Am iesit rapid din Germania, am strabatut Olanda, am trecut apoi in Belgia, ne-am plans de starea autostrazilor belgiene, bla bla bla…

Da, in final am ajuns, cam in 5 ore asa…din prima ne-a impresionat organizarea si infrastructura. Boulevard Périphérique ce inconjoara Parisul, e cea mai buna inventie. Patru benzi pe sens, intrari in fiecare piata principala…perfect. Hotelul nostru bine localizat, in 5 min am ajuns la el din marele bulevard, construit “cu cap”. Extrem de multumiti de hotel, o sa revin cu informatii pentru cei interesati.

Am citit ca in Paris metroul e bine organizat si prin urmare eficient. Si da, acolo am descoperit ca este adevarat. Sistemul de metrou parizian este exact asa cum auzisem, adica – impresionant. Dintre toate mijloacele de transport puse la dispozitie de primaria Parisului, acesta este, fara indoiala, cel mai accesibil si mai eficient. Reteaua formata din 16 linii si 300 de statii leaga toate zonele orasului, oferind posibilitatea unei deplasari facile pe distante relativ lungi. Ne-am urcat in metrou, in 14 min am fost in Place de la Concorde. Nu se merita sa iei masina in Paris, e obositor si destul de greu gasesti un loc de parcare, care oricum e scumpa. Repet, metroul e solutia perfecta.

Place de la Concorde este cea mai mare piata publica din Paris si separa gradinile Tuileries de bulevardul Champs-Elysees. Initial a fost numita Piata Ludovic al XV-lea si in mijlocul sau a fost amplasata o statuie ecvestra a acestuia. Constructia pietei ce are forma unui octogon a inceput in anul 1754 si a fost terminata in 1763. Mai multe detalii puteti citi aici. Ne-au impresionat numarul de turisti, ordinea, bulevardele largi si bine intretinute, cladirile impecabile, fara tencuieli cazute sau scorojeli facute  de ploaie. Prima impresie, foarte buna.

La metrou relativ ok. Pe statiile unde am mers noi lume decenta, destul de putine persoane dubioase, mult mai putine decat ma asteptam, si mai curat decat in Milano sau Amsterdam. Am citit ulterior ca sunt cateva statii de metrou de evitat in Paris, dupa caderea intunericului.

Mergem mai departe, mai exact o luam la pas pe celebrul bulevard Champs-Elysees, „la plus belle avenue du monde” cum ii spun francezii. Da, frumos, larg, o varianta mult imbunatatita a Kisselef-ului sa spunem. Vegetatie, banci, granit, economie la asfalt si nu am simtit aerul acela inecacios din Bucuresti sau din alte capitale mari. Atentie, era vineri seara, deci destul de aglomerat. Cat am stat acolo, aproape trei zile, nu am vazut decat doua blocaje de trafic in imensul oras: unul din cauza unui accident produs pe “La Peripherique”si celalalt la intrarea in Paris pe autostrada. In rest, se circula foarte fluid. Dar si blocajele acestea au durat putin si relaxarea traficului s-a facut rapid, prin degajarea punctuala profesionist facuta de autoritati.

‘L`arc de triomphe” este destul de asemanator cu cel din Bucuresti, de fapt invers, cel din Bucuresti ii seamana  celui din Paris.  Care este ceva mai mare, dar nu cu mult, adica nu asa cum ma asteptam eu. Imagine destul de obisnuita ochiului meu, deci nu ceva extrem de impresionant. Sa nu uitam insa valoarea sa arhitecturala si istorica. Constructia monumentului ce se dorea a fi un omagiu adus victoriilor imparatului Napoleon, nu a fost incheiata pana cand batalia de la Waterloo a dus la detronarea sa. Arcul de Triumf a fost inaltat peste ramasitele unui soldat necunoscut decedat in timpul Primului Razboi Mondial si o faclie perpetua arde in fundatie. De la Arcul de Triumf pornesc artere de circulatie in toate directiile si de aceea piata Charles de Gaulle in care este situat Arcul este cunoscuta si sub numele de “Piata Stelei” (Place de l’Étoile). Arcul se afla la capatul de Vest al vestitului bulevard Champs-Élysées. Mai multe, puteti citi aici.

Mai departe. Ajungem pe stradute la celebrul Turn Eiffel. Inima Parisului, as putea spune chiar  Parisul in sine, simbolic vorbind, bineinteles. De fapt aceasta atractie a Parisului poate fi vazuta din aproape orice punct al orasului. Ziua turnul nu e ceva atat de deosebit ca aparitie, insa pe seara e marcant. Iar noi am ajuns fix in momentul in care se lumina. Un vis… Atmosfera e foarte frumoasa la turn si ar putea fi si mai frumoasa. Pacat, mare pacat ca sub el stau reprezentati ai tuturor popoarelor lumii cu beculete, turnulete stralucitoare de vanzare, muzicanti de toate felurile, mai mult sau mai putin talentati care vor sa castige un ban… dar asta e situatia, destul de greu de controlat probabil…

Monumentul isi trage numele de la proiectantul sau Gustave Eiffel si este cea mai inalta cladire din Paris. Peste 200 de milioane de oameni au vizitat turnul de la inaugurarea sa in 1889 facand astfel din el cel mai vizitat monument din lume. Impreuna cu antena sa de 24 de metri, structura masoara 325 de metri inaltime. Cand constructia sa a fost incheiata in 1889 structura a fost declarata cea mai inalta cladire din lume, titlu care i-a apartinut pana in 1930 cand a fost contruita Chrysler Building din New York. Turnul este acum a cincea cladire ca inaltime din Franta si cea mai inalta din Paris. Turnul cantareste peste zece mii de tone. Mai mult detalii, aici.

De la Turn, am luat-o in continuare la pas pe malul Senei, categoric. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai frumoasa si mai romantica experienta in Paris. Podurile sunt minunate, arhitectura dantelata si echilibrul lor te cuceresc. Sena e domoala si stralucitoare. Te imbie la plimbare si la meditatie. Daca turnul Eiffel e inima Parisului, prin Sena Parisul respira. Uneste laturi de arhitectura boema si in acelasi timp intretinuta, reflecta lumina moderna si siluete vechi, oglindeste poduri de o frumusete rara. Podul Alexandru al III lea, Pont Neuf, fiecare cu istoria lui se dezvaluie privitorului impresionat.

Dar gata cu elucubratiile, vin cu date ceva mai concrete. Constructia podului Alexandru al III lea a avut loc la sfarsitul secolului al XIX-lea si a durat aproape 3 ani. Structura a fost facuta intr-o fabrica iar apoi transportata si asamblata cu ajutorul unei macarale imense. Este construit din otel si piatra in stilul Art Nouveau.

S-a dorit ca podul sa nu impiedice vederea spre bulevardul Champs-Elysees si spre Domul Invalizilor. Rezultatul a fost acest pod lung de 107.5 de metri, lat de 40 de metri si inalt de 6 metri. Detalii, aici.

Podul este decorat cu felinare, ingeri si nimfe. La capetele podului sunt statui poleite cu aur asezate pe piloni de 17 metri inaltime. Aspect specific in toate capitala franceza. Acest tip de decor poleit, reprezentarile romantice sunt reprezentative.

In mod paradoxal, Pont Neuf (Podul Nou in franceza) este cel mai vechi pod din Paris.

Pont Neuf este de asemenea si cel mai cunoscut pod din Paris, iar impreuna cu cu Pont Alexandre III, unul dintre cele mai frumoase.

La jumatatea secolului al 16-lea, numai doua poduri traversau Sena. Din cauza ca erau intr-o stare foarte proasta si in mod frecvent foarte aglomerate, Regele Henric al III-lea a hotarat in 1578 sa ridice un nou pod si abia in 1607 podul a fost inaugurat oficial de catre Henric al IV-lea care a si botezat podul, Pont Neuf.

Cam atat pentru prima zi. Uf, obositor…

Destul de mult spun eu, avand in vedere ca am ajuns in Paris pe la ora 15. Ne-am retras destul de obositi dar fericiti, spre hotel, am luat masa la un restaurant pe care il recomand: “Chez Clément”se numeste, foarte intim si traditional, cu specialitati frantuzesti delicioase. Ne-a placut atat de mult incat si a doua zi am servit  tot acolo cina. O mancare savuroasa, cu specific. Ca sa dau si cateva exemple, ca asa e frumos:  “Cocotte de lapin français en Gibelotte, purée “Maison” au beurre“, “Parmentier de canard confit”, “Crêpe “Maison” flambée au Grand-Marnier”, Ile flottante géante, crème anglaise parfumée à la fleur d’oranger”, vinuri bune si atmosfera tipic pariziana. Rasfat culinar, ce sa mai… iar felurile  enumerate mai sus sunt doar cateva din deliciile oferite de minunatul restaurant, dar pe care le-am incercat si le recomandam.

A doua zi am rezervat-o bineinteles muzeului Louvre. Care probabil ca stiti cat este de mare si de ofertant cultural vorbind. Ai nevoie poate de o saptamana ca sa-l vizitezi ca la carte. Noi am facut-o atat cat s-a putut in conditiile calatoriei noastre, adica vreo 3,4 ore si am incercat sa surprindem ce era mai important. Atata arta, cultura si valoarea pe metru patrat nu cred ca am mai vazut. Sculpturile grecesti, “Venus din Milo”, “Sclavii” lui Michelangelo, picturi celebre care pe mine m-au impresionat pana la lacrimi, culminand bineinteles cu “Monalisa” lui Da Vinci, apartamentul lui Napoleon si multe alte minuni ale lumii, toate s-au adunat acolo si asteapta turisti de toate felurile sa le vada, sa le interpreteze, sa le simta.

In cadrul Muzeului Louvre sunt expuse in jur de 35000 de obiecte de arta din mileniul 6 I.Ch. si pana in secolul al XIX-lea D.Ch. In anul 1674 resedinta regilor Frantei a fost mutata la Palatul Versailles si astfel Palatul Louvre a ramas principalul loc in care colectiile regale de arta au fost expuse. In timpul Revolutiei Franceze s-a decis ca Louvre-ul sa devina muzeu si sa gazduiasca cele mai pretioase capodopere ale poporului francez.

Si pentru ca tot veni vorba de Versailles, in ultima zi am ajuns sa-l vedem. Celebra poarta, poleita, e intr-adevar impresionanta, maretia sau mai degraba intinderea castelului de aemenea, dar cel mai mult ne-au placut gradinile, prin care categoric nu am avut timp sa ne plimbam atat cat am fi vrut. Le-am vazut destul de superficial dar suficient cat sa ne placa. Imi imaginez cum sunt vara. Revenind la ziua a doua, trebuie sa completez ca am vazut cladirea Operei din Paris. Opera a fost construita intre anii 1862 si 1875, arhitectul sau fiind Charles Garnier. Legenda spune ca Imparateasa Eugenia l-a rugat pe Garnier sa proiecteze cladirea in stil roman sau grecesc dar Garnier i-a spus “Este in stilul Napoleon al III-lea Doamna!”.
Interiorul este decorat cu catifea, frunze aurite, nimfe si ingeri.

Nimfe si ingeri, cam asta vezi in tot Parisul. Poleite si magnifice.

In zona Operei sunt cafenele superbe, cele mai frumoase poate din Paris, tipice, cu mese pe trotuar, asa cum ne-au obisnuit toate scrierile. Atmosfera e intr-adevar patrunzatoare, cafeaua gustoasa si agitatia e de “bon ton”. Chiar si cand e frig, terasele de afara sunt pline. Tot afara am stat si noi, desigur. Frumos si relaxant. Toata zona Operei respira de atmosfera pariziana tipica, eleganta si bun gust.

Am vazut si “La Madeleine”. Templul grecesc este putin mai la nord de Place de la Concorde si este cunoscut sub numele de “La Madeleine” sau “L’église de St-Marie-Madeleine”. Aceasta cladire impunatoare este de fapt o biserica, inchinata Mariei Magdalena. In franceza Magdalena este numita Madeleine, de aici si numele cladirii. Impunator. Nu mai putin de 52 de coloane corintiene inconjoara templul, fiecare din ele cu o inaltime de 20 de metri.

Notre Dame. Ce pot sa spun mai mult? Stie toata lumea… “Notre Dame” nu este chiar cea mai mare catedrala din lume, dar cu siguranta este cea mai faimoasa. Tocmai ce bateau clopotele cand am ajuns acolo. Bateau in ploaie si in aglomeratie. Sfant, coplesitor.

Capodopera gotica este localizata in Île de la Cité, mica insula din inima orasului. Episcopul Parisului Maurice de Sully a inceput constructia in 1163. Catedrala trebuia construita in noul stil gotic dorindu-se sa reflecte statutul Parisului de capitala a regatului francez. A fost prima catedrala construita la o scara uriasa devenind astfel prototipul pentru catedralele ce s-au construit  in perioada urmatoare in acelasi stil.

Si  dupa o catedrala, ce se preteaza cel mai putin la a fi vizitat? Raspuns corect: un cartier al desfraului.  Asta am si facut… Place Pigalle. Cartierul Rosu al Parisului. De parca nu ne-am fi saturat de cel al Amsterdamului, pe care l-am vazut de vreo 6 ori pana acum , la aproape fiecare vizita pe care am avut-o din Romania sau din alte parti in ultimii trei ani. Place Pigalle e ceva mai putin “expresiva”  si “ofertanta” la modul practic, decat cartierul din Amsterdam, dar in Place Pigalle gasesti ceva unic in lume: Moulin Rouge, inima cabareturilor de pretutindeni. Si asta deosebeste cartierul ceva mai decadent, de oricare altul de gen, din lume. Doar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, zona a capatat supranumele de “Pig Alley” deoarece aici veneau soldatii in cautare de placeri usoare. Dar Moulin Rouge, face diferenta. Printre artistii celebri care au tinut reprezentatii in faimosul cabaret din Paris se numara: Elton John, Liza Minelli, Frank Sinatra, Josephine Baker sau Edit Piaf. Moulin Rouge a fost subiectul unor opere ale pictorului post-impresionist Toulouse-Lautrec. De asemenea au existat mai multe filme cu numele cabaretului printre care si cel din 2001 cu Ewan McGregor si Nicole Kidman care la fel ca adaptarea din 1952 a fost nominalizat pentru categoria cel mai bun film la Oscar-uri.

Pe drumul de plecare, ne-am oprit pentru ultima oara in Paris, sa vedem Basilica  Sacre Coeur. Este o biserica romano-catolica si un popular obiectiv turistic din Paris. Este inchinata inimii sacre a lui Iisus. Cladirea se afla in cel mai inalt punct din oras. Din varful dealului  privelistea panoramica este superba si acopera peste 30 de kilometri.

Am vizitat multe la Paris in numai 3 zile, dar poate nici jumatate din cat ar fi trebuit. Un oras care ofera… cultural, arhitectural, gastronomic, istoric, show-time. E cu siguranta unul din top, daca nu chiar cel mai important. Pe drumul de intoarcere m-am tot gandit, cum as descrie eu Parisul. Mi-a trecut prin minte si sa spun ca este o varianta idealizata a Bucurestiului, dar am oprit firul gandirii imediat, dandu-mi seama ce eroare puteam sa fac. In afara placutelor cu numele strazilor (identice, intr-adevar), arcul de Triumf si inca doua trei asemanari nedemne de luat in seama, nu e nimic de comparat. Am mai vazut ceva capitale europene, dar parca niciuna nu m-a inspirat si nu mi-a intrat la suflet in asemenea masura. Nu am dedicat niciodata atata timp, atatea cuvinte sau fotografii niciuneia. Mare parte din prejudecatile despre care aminteam in prima parte a articolului s-au evaporat si in locul lor, in bagajelul din mintea mea au patruns emotii, impresii si informatii pe care le-am impachetat cu mare grija si care fac parte din acele cateva, putine, averi ale mele.

Ma voi ajuta de un trailer dragut:

Paranteza: by the way, am vazut filmul, nu e cine stie ce.

Revin. Inteleg acum de ce scriitorii, sculptorii, pictorii, romani sau de alte nationalitati, poposeau pentru un timp sau traiau la Paris. E izvor de inspiratie si te ajuta sa descoperi atata resursa interioara. Tot Cartarescu, in ‘Frumoasele Straine” spunea: ” De la revolutie incoace, am fost poate de douazeci de ori  in orasu-asta, si de fiecare data m-a apucat un fel de amok, o exaltare speciala, netraita de mine altundeva. E ca si cand as regasi un cartier uitat unde-am trait candva sau poate doar l-am visat, si unde fiecare zid si nume de strada ma izbesc din plin cu un fel de revelatie: da, imi amintesc , am mai trecut o data, in alta viata pe-aici. Cred ca toti artistii romani au trait la Paris intr-o viata anterioara, altfel e inexplicabila puterea acestui oras asupra noastra… “

Pentru mine Parisul inseamna cultura, statui poleite, felinare, ingeri si nimfe…

Eliza Doolittle – Pack Up

Martin Solveig & Dragonette – Hello

 

Aloe Blacc – I Need a Dollar (Live in Studio)

HQ! Depeche Mode – Peace (2009) NEW VIDEO

Fac ce-mi spune inima

Dimineaţă de octombrie, în Bucureşti

” In timp ce mergeam astăzi cu tramvaiul 40 într-o atmosferă
de Kusturica, trecând pe lângă Hala Traian,
2 câini se fu…u energic. Tabloul a fost complet…”

Citat din fratele meu, un om indrăgostit de Bucureşti…

Paulo Nutini – Last Request

Despre România şi puţin “Cold Mountain”

„Cold Mountain, cu piscurile lui ascutite ce îmbrãtiseazã cursurile apelor… Le stia pe nume, dar si le-a spus în soaptã ca si cînd ar fi fost cuvinte vrãjite pentru a se apãra de lucrurile de care se temea cel mai tare.”
Charles Frazier „Cold Mountain”

Am revazut filmul Cold Mountain. Îl ştiam.  E sensibil şi frumos. Dar de data asta am fost mai atentă ca oricând la peisaje. M-au cutremurat cu frumuseţea lor. Şi deşi iniţial eram convinsă că filmul s-a făcut în România din raţiuni pur financiare, am simţit de data asta şi am şi citit că nu a fost deloc aşa:

Una dintre provocãrile la care a fost supus regizorul Anthony Minghella a fost sã gãseascã locuri de filmare potrivite, care sã capteze ceea ce însemna un colt de lume, frumos si sãlbatic, cu codrii adînci si ferme rãtãcite, unde natura si clima sã fie etaloane în timp. Un colt de America sãlbaticã, unde sã se potriveascã povestea epicã din Cold Mountain.
Astfel, vreme de un an, Minghella si Dante Ferretti au cãutat peisajul potrivit.La început, au mers direct cãtre Blue Ridge Mountains, Din Carolina de Nord. Dar acolo, spre dezamãgirea lor,totul se schimbase în mod de-a dreptul dramatic.

Au cãutat oriunde, in altã parte din lume, ceva care sã pãstreze din misterul pãdurilor virgine din America secolului trecut. Au mers în Canada, dar acolo, ca si în State, peisajul fusese denaturat, nimic nu amintea de Carolina de Nord a anilor 1860. Iain Smith care a mers în vacantã în Romania, a cãlãtorit prin Muntii Carpati spre Tansilvania. Spre surpriza lui, Smith a remarcat cã peisajul seamãnã cu acela din Carolina de Nord, acea „neatinsã” Carolina de Nord si a trimis rapid cîteva imagini lui Minghella si Ferretii, încîntat de descoperirea lui.
Minghella a fost impresionat de imagini, dar trebuia sã vadã totul cu proprii sãi ochi. Astfel a fãcut personal o cãlãtorie în Romania. A fost cu adevãrat o revelatie. Minghella a vãzut cã peisajul din Romania corespundea cel mai bine, era perfect celui descris în roman.

„Ceea ce ne-a izbit în mod deosebit a fost numãrul incredibil, minunata densitate a pãdurilor. Totul era plin de zãpadã, foarte frumos” spune Minghella. „Am fãcut o a doua cãlãtorie în Romania, în primãvarã si am descoperit cã era perfect, succesiunea anotimpurilor, totul capta acea majestuoasã impresie din roman” continuã Minghella.

Un articol frumos, aici.

Miss Romania wins 35th Miss Bikini World title!

“Diana, 22, a senior college student, beat 63 other contestants to the coveted crown!”

“I am so excited that I do not know what to say. All the contestants are very strong and I must say I am so lucky to win.”

Şi încă un concurs câştigat! O româncă a luat locul I la concursul internaţional Miss Bikini, organizat în China.

Românca, o studentă în vârstă de 22 de ani, a precizat după eveniment că este emoţionată pentru victoria sa, mai ales că toate concurentele au fost pregătite.

Frumos, nu?

Lena – Satellite (with Alexander Rybak and acoustic version)

Două înregistrări simpatice!

Ce înseamnă promovarea şi bugetul! Vă daţi seama cât a investit Germania în această piesă… (Dar e şi frumoasă! Mie personal îmi place foarte mult! Îmi plăcea încă de când o ascultam la radio, fără să ştiu că e o piesă germană sau că va participa la Eurovision!)