Scriitoarea cui?

“În Romania sunt nemţoaică, în Germania sunt româncă.” Aceasta a declarat scriitoarea Herta Müller, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, ieri într-un interviu.

Despre premiu nu se poate spune cu exactitate cui aparţine. Nemţii au prezentat ieri la radio acest câştig ca fiind al lor. Românii, pe posturile de televiziune, şi l-au asumat oarecum.

Cu siguranţă acordarea lui are şi o componentă politică. În orice caz, ar trebui să ne încânte pe toţi în mare măsură, deoarece o anumită parte din istoria românilor se europenizează. Iar nemţii, corecţi ca de obicei, au anunţat de fiecare dată la ştiri sau în interviuri, ţara în care scriitoarea germană s-a născut.

Impresionant, în fişierul audio pe care l-am ascultat, a fost modul în care Herta Müller a vorbit despre limba română (deşi o mare parte a operei sale este în limba germană). Despre manifestarea ei poetică, muzicală.

Desigur, a vorbit tranşant despre: viaţa petrecută în dictatură, trăirile intense ce i-au generat opera, talentul conturat de durere şi incertitudinea apartenenţei.

P.S. “Cu simplitatea gesturilor mari, Herta Muller povesteşte, pe ton domol, cum a plecat din România şi cum nu a ajuns să se despartă de ţara în care a crescut, chiar dacă tot în ea a trăit marile dureri. Unele dintre ele, cele mai multe de nevindecat, dar mărturisite cu atâta onestitate, încât nu compasiunea este sentimentul pe care îl trezeşte, ci curajul de a ne asuma, fiecare dintre noi şi toţi împreună, istoria. “Din societatea românească am fost exclusă pe motive politice, cumva, ca şi când nu aş fi aparţinut acelui loc. Am ajuns în Germania, unde am fost considerată dintotdeauna româncă. În România am fost privită mereu ca o nemţoaică, am fost mereu considerată altfel, diferită”. Sentimentul de excludere “m-a făcut adesea să sufăr, dar l-am considerat, în final, ca pe un fapt şi atât. Nu poţi constrânge un om să dezvăluie ceea ce gândeşte. Dacă prin ceea ce cred şi gândesc nu pot dovedi că aparţin unui loc, ce mai rămâne de făcut?”, spune Muller.” Fragment din Cotidianul.

Şi tot Herta Müller spunea: “pe de altă parte, dacă n-aş fi plecat, n-aş fi avut atâţia nervi să rezist aici! Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei… N-aş fi putut să rezist să văd zilnic că, în toate locurile importante, sunt aceiaşi oameni ca înainte, sau care au aceeaşi mentalitate. Practic nu s-a schimbat nimic.” Fragment din Evenimentul Zilei.

…Public amorf şi vast

Acum ceva vreme am scris aici  despre “modestia” şi prostirea publicului românesc prin intermediul aşa-ziselor mijloace de informare. Iată şi alte păreri:

Un articol foarte bun am citit în Jurnalul Naţional:

“Deşi nu are nimeni îndreptăţirea să dea note publicului tv, e un fapt că emisiunile vulgare, cu realizatori mituiţi de ţigani manelişti şi cu târfe care cumpără reclama în aşternut, contează pe mulţimi cu o educaţie modestă. Sunt tot mai multe şi mai idioate, pentru că publicul care le consumă e şi el în creştere. Relaţia e de la cauză la efect şi înapoi la îngroşarea cauzei. E tot un fapt că, devenind emisiunile de divertisment şi de dezvăluiri intime tot mai imunde, publicul lor nu se emancipează. Se duce în jos, o dată cu cuprinsul de grosolănii şi scandaluri de bordel de pe micul ecran. Publicul e anonim şi alcătuit din ce se adună, dar realizatorii acestor programe golăneşti sunt toţi la vedere. Ei sunt plătiţi de patroni cu multe mii de euro lunar sau pe  emisiune şi masiva lor prostituare e lăudată de publicaţii ce trăiesc din substanţa emisiunilor-gunoi, fiind cumpărate de acelaşi public. Publicul, odată adus în faţa micului ecran, nu mai are scăpare. E inundat de can-can-uri şi poveşti de alcov, de amăgirile unei vieţi de răsfăţ sexual şi opulenţă, e fixat, cum s-ar zice, în concept ca musca în insectar.”

Iată şi explicaţia:

“Întrebarea e de ce statul român nu intervine în acest proces direcţionat de exploatare prin imbecilizare?  Statul român n-are nici un interes să-i lase poporului timp de gândire şi loc de opţiune, pentru că un popor luminat îi mătură scurt de la putere pe profitorii epocilor tulburi. Statul român de azi sunt şi patronii canalelor care controlează acest public amorf şi vast.”

Putem fi siguri că nu doar televiziunile procedează la cunoaşterea statistică a emisiunilor cu rating mare, ci şi serviciile secrete. Iar serviciile secrete au un interes şi mai nuanţat decât televiziunile.”
Mă felicit că de ceva vreme nu mai urmăresc aproape nimic pe canalele româneşti de televiziune. Cu excepţia filmului de vineri de la TVR şi a câtorva emisiuni de bun simţ tot de pe postul amintit. Prefer să dorm sau să citesc o carte.

Chiar dacă ieri nu am aflat la timp că a căzut guvernul în România, mă simt mult mai liniştită şi mai împăcată astfel. Am început să redevin stăpână pe timpul meu.

„Sunt mândru că sunt român în Franţa, nu în România!”

Articol din ziarul Gândul,

de Cristian Tudor POPESCU | 24 SEPTEMBRIE 2009

Cedez astăzi spaţiul meu de comentariu acestui text, primit la redacţie (CTP)

Subject: Nu sunt mândru că sunt român! (vă rog citiţi)

From: bogdan dima «bogdan_dima2000@yahoo.com»
Date: Mon, 21 Sep 2009 13:21:48 -0700(PDT)
To: ctp@gandul.info

Bună seara, domnule Popescu.

Vă deranjez cu un foarte scurt gând aşternut pe hârtie (mă rog, pe tastatura laptop-ului), referitor nu la articolul despre partidul ticăloşit, ci la aberaţia imensă (a câta oară?) a preşedintelui Băsescu, şi anume aceea că tinerii care nu se declară mândri a fi români sunt trădători. Deşi sunt departe de ţară (şi asta pentru că aşa am ales eu!), ţin să îi transmit lui Traian Băsescu că sunt mândru că sunt român, dar MI-E SCÂRBĂ DE ROMÂNIA! Mi-e scârbă de toţi lingăii de la Guvern, de toţi maneliştii inculţi (scuzaţi pleonasmul) care beneficiază de clemenţă atunci când omoară oameni, de toate fufele ajunse în poziţii de conducere exclusiv pe baza nurilor, de toţi bişniţarii care îşi afişează averile ilicite fără a fi luaţi la întrebări, de toţi politicienii care în loc să-şi facă datoria în Parlament pierd timpul la televiziuni, de toate mononeuronalele fete de preşedinţi (orice asemănare cu EBA nu e deloc întâmplătoare!) promovate delirant pe scena politică doar din dorinţa bolnavă de a se vedea aplaudate şi lăudate, de toţi băseştii, becalii, bourenii, cozmâncii, vosganienii, vadimii, hrebenciucii…

Sunt medic şi am plecat din ţară pentru că nu m-am simţit ACASĂ! Şi când am ajuns în Franţa, deşi mi-a fost greu, am realizat de ce mă simt bine (fără a fi mândru că locuiesc acolo): pur şi simplu SUNT MÂNDRU CĂ SUNT OM! Asta ne lipseşte în România… nu ne mai simţim oameni. Asta nu înţelege Băsescu. O să mă consider român atunci când n-o să mai fiu desconsiderat în propria-mi ţară de cei pe care îi plătesc din impozitele mele, atunci când Iliescu/Năstase/Ciorbea/Băsescu/Boc o să-mi ceară scuze pentru că şi-au bătut joc (şi) de mine în toţi anii aceştia, sau măcar când o să-l văd pe Băsescu că se duce la prima secţie de Poliţie ivită în cale şi îşi depune carnetul de conducere pentru că s-a urcat la volan (în văzul camerelor TV) după ce băuse cu Gigi Becali sărbătorind o calificare a Stelei.

Aşa că… mă simt mândru că sunt român în Franţa, dar nu mă mai simt român în România PENTRU CĂ ACASĂ NU MĂ MAI SIMT OM!

Cu respect,
Dr. Bogdan Dima
P.S. Scuze de deranj, dar chiar simţeam nevoia să “urlu”…

Îţi mulţumim Bogdan că ai urlat pentru noi toţi. Nici în Germania nu e uşor să trăieşti. Orice început e dificil. Ai nevoie de voinţă, efort şi putere de adaptare. Limba e grea, integrarea şi mai grea. Să găseşti un job decent şi potrivit pregătirii tale profesionale, cel mai greu. Cu toate astea simt exact ca tine şi ultimul lucru pe care azi l-aş face ar fi să mă întorc în România.

Amsterdam (II)

The land of choice

“The land of choice” este un picior de plai situat pe-o gură de rai între 43 şi 48 de grade latitudine nordică. Are şi munte şi mare şi deltă, cu taxă (20 de lei de suflet). Frumuseţile naturale din “The Land of choice” sunt variate, armonioase şi greu de găsit. Dar chiar ai de unde alege?”

Un articol relevant si obiectiv, pe DW.

Felicitări Alexander Rybak!

Gata! Am revenit!

Aşa… cu ce să încep?

Păi în primul rând voi vorbi despre piesa Norvegiei la Eurovision. Pentru mine a fost ca un fel de mâncare rafinat, pe care nu îl simţi de la prima degustare, dar în timp ajungi să îl adori! Acum vă spun sincer că îmi place de mor piesa. O ascult cu mare drag! Iar  Alexander Rybak, originar din Belarus şi venit cu părinţii în Norvegia la vârsta de patru ani, m-a cucerit definitiv. El a compus piesa câştigătoare şi a scris si versurile. Nici nu este de mirare, având în vedere că de la o vârstă fragedă a început să câştige premii la diverse competiţii, este un apreciat violonist şi cunoscut actor în Norvegia, ţara sa adoptivă, pe care a reprezentat-o cu succes în concurs. Mama lui Alexander, o mare pianistă, cred că este cea mai fericită din lume.

Aţi văzut cum s-au ridicat spectatorii din sală pentru aplauze?

Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place!

P.S. Voi mai vorbi despre permisul de muncă în Germania, apoi despre destinaţii de vizitat ( în zona în care locuim noi), la cererea prietenilor !

UPDATE: Se pare că cei buni sunt şi modeşti! Aşa se întamplă aproape de fiecare dată! Câştigătorul Eurovision, deşi bucuros, şi-a primit cu modestie victoria, subliniind că el se consideră “departe de cei mai buni cantăreţi ai competiţiei din acest an”. Rybak şi-a explicat succesul prin faptul că el avea “o istorie de povestit şi oamenilor le-a placut această istorie”. El însuşi ar fi votat pentru Islanda.

Câmpuri de lalele (Olanda)

Cam aşa arată Raiul!

În a doua zi de Paşti am vizitat Keukenhof, cea mai mare grădină de flori din lume!

Minunatul parc este situat într-un mic orăşel din Olanda, pe nume Lisse, undeva la jumătatea distanţei dintre Haga şi Amsterdam. Este deschis în fiecare an din luna martie până în mai şi se întinde pe o suprafaţă de 32 de hectare!

Voi lăsa fotografiile să vorbească:

Puteţi urmări aici întregul album foto de la Keukenhof!

Gigi Becali, liber de Paşte

Gigi Becali a fost eliberat pentru a petrece Sărbătorile în familie!

“Onorată instanţă, domnule preşedinte, nu vreau să vă zic prea multe, ci doar un singur lucru: vreau eliberarea mea sub orice formă, chiar şi în raza curţii mele, numai ca să fac Paştele alături de familie şi să iau lumină de la copiii mei”

Detalii.

Pastel

Viaţa în verde

Frunze, muguri, flori:

De Florii!

LA MULŢI ANI!

Câteva fotografii din curtea noastră, sub inspiraţia primăverii şi a soarelui: