Talentul ancestral de victimă

Vreau sa spun de la bun început că nu fac parte din niciun partid politic, nu sunt platită pentru asta şi nu reprezint interesele nimănui. Sunt doar un român simplu, dezamagit, plecat din ţară, care nu ştie dacă se va mai întoarce vreodată, dar care are un punct de vedere, într-o lume în care, presupun, există drept la opinie şi liberă exprimare.

Nu vreau sa cred că  “masele sunt feminine şi stupide. Sau că doar emotia şi ura le pot controla.”

As începe prin a spune cât de deziluzionată sunt de tot ceea ce am vazut la televizor in ultimele zile, pe canalele romanesti si cât de mult mă dezic de unele manifestări golaneşti, aberante sau mai nou paşnic-inconştiente. Nu mă refer la toţi oamenii care au ieşit in Piaţa  Univeristăţii, ci doar la aceia care nu ştiu de ce.

Mi-aş dori din suflet sa văd că românii care au ieşit in Piaţă  ştiu exact motivul pentru care sunt acolo, în frig şi ninsoare, sunt în stare sa aibă un scop, clar conturat, o cerinţă evidentă pentru care să lupte cu sufletul, dar care să fie şi oarecum realizabilă, o dorinţă insoţită de argumente si eventual soluţii.  Şi mă refer aici la orice alta cerinta, in afară de “Jos Băsescu”. Nu poţi să ceri ceva fără sa ştii DE CE. Si nu poţi să-ţi doreşti o înlocuire a ceva cu NIMIC!

Mi-aş dori ARGUMENTE concrete pentru “Jos Băsescu”, altele în afară de “dictator”,  nenorocit” , “bandit”, “chior”, “beţiv”, “javră ordinară”, “spurcăciune penală”, “nemernic nesimţit” etc.

Cu respect şi înţelegere pentru unii dintre cei care au venit în piaţă, sau care nu au venit, dar suferă, aş preciza că nu înţeleg de ce demiterea guvernului actual sau a preşedintelui ar schimba cu ceva situaţia din buzunarele noastre, ar rezolva si restructura sistemele, ar schimba  per ansamblu situaţia României.

Nu vad cum peste noapte, având un cu totul alt guvern şi implicit instabilitate, intr-o perioadă, ea însăşi de instabilitate , am reuşi să ne plătim mai uşor ratele la bănci sau să ne rezolvăm problemele personale.

Soarta Romaniei nu se schimbă peste noapte, intr-o lună, o săptămână. E nevoie de ani ca să rezolvăm problemele trecutului, ale unei ţări dezavantajate de poziţia în Europa, anii de comunism care au erodat-o la temelii, istorie, reclama negativa in strainatate, etc.

Chiar îşi imagineaza cineva că dacă maine vine ORICINE la guvernare, se va schimba prin asta TOT MÂINE ceva?

Noi românii avem talentul ancestral de victimă. E în sângele nostru, laolaltă cu resemnarea, plânsul de milă, drobul de sare şi “Mioriţa”. Noi avem întotdeauna probleme, dar niciodată vină. Suntem prada resemnată în chinurile sfâşierii. Nu realizăm că de fapt ne lipseşte cu desăvârşire PROACTIVITATEA. Nu luptăm, nu vrem să ne schimbăm, nu începem de la noi de acasă, cu sortarea deşeurilor de exemplu, nu ştiu, cu orice…

DOAR GUVERNANŢII SUNT VINOVATI. Indiferent care ar fi aceea. A ne zbate, înseamnă pentru noi să ieşim o data la 10 ani in piata, să urlăm, să inventăm sloganuri, ca vorba-aia “românul s-a nascut poet”, sa aruncam cataroaie şi  să dăm foc eventual, să protestăm şi să nu ştim de ce… Dar putem spune dupa aceea ca n-am mai stat “ca mămăligile”…Nu vă sună cumva, a vocea neputinţei?

Eu când spun PROACTIVITATE, mă refer la fapte constructive, din proprie initiativă, care să înceapă cu fiecare dintre noi, acasă, la birou, pe stradă, în străinătate, la piaţă, în tren, în avion, la magazine, atunci când muncim, sau când cineva ne cere ajutorul, oriunde şi oricând. Fără să căutăm vinovaţi şi mai ales fără sa urlăm acuzator atunci când vedem că viaţa noastră a luat-o razna. Cred ca oricare dintre noi, dacă s-ar învinovăţi pe el insuşi în primul rând pentru problemele pe care le are, viaţa noastră, la comun, ca naţie, ar fi una mai frumoasă. Dar cel mai important ar fi sa gasim SOLUŢII. Să ne mobilizăm de fiecare dată şi să ne facem viaţa mai bună in loc sa urlăm ca penibilii la lună, fără SCOP.

Nu e rău, e bine că se iese in stradă. E normal, democratic. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit.

De ce nu au ieşit românii in stradă cand li s-au micşorat pensiile sau salariile? De ce nu au stat atunci 2 săptămâni afara? Poate obţineau ceva şi poate acel prostest avea un sens. Acum ce rost mai are? Sau ce vrem de fapt? Schimbarea guvernului peste noapte, in perioadă de criză? Şi schimbarea lui cu CE? Răspunsul la întrebarea asta m-ar interesa foarte mult.

Nu mai aduc în discuţie hoardele de inconştienţi sau de oameni nevoiaşi care, pe modelul bătătorit PSD-PCR au ieşit in pieţe să strige, fără să ştie deloc ce, primind în schimb alimente sau bani. Mă refer la gaşca “doctoru’ Calafat”. Care la rândul lor i-au atras şi pe cei “paşnici”, că aşa se face manipularea maselor, asa am învaţat eu la scoală. Imi este atât de ruşine de ruşinea acestor amărâţi cu duhul, dar mai ales de ruşinea celor care i-au împins şi coordonat la aşa ceva şi sper din tot sufletul să treacă timpul şi să dispară cat mai rapid ideile, metodele şi putoarea lor comunistă. Nu-mi pierd speranţa.

Vreau să mai spun că n-am vazut in viaţa mea o presă mai scarboasă ca cea de acum. Nici măcar presa de după revoluţie nu cred ca a egalat cloaca de porci actuală. Manipularea idioată, ieftină, invechită şi degradantă pentru tot ceea ce ar putea însemna JURNALIST în anul 2012 îmi repugnă şi mă face să mă felicit că am plecat cât mai departe…

Cum să îşi poată imagina cineva că aruncând zilnic cu noroi în una şi aceeaşi persoană, pe 10 canale TV şi în o sută de ziare, vei reuşi altceva decât să creezi scârbă şi chiar să aduci un mare serviciu celui pe care îl injuri ceas de ceas în faţa naţiunii. Pentru că omul de rând, oricât de “prost” ar fi, începe să realizeze la un moment dat şi ajunge să aibă repulsie, ba mai mult îl victimizează inconştient pe cel vizat, iar rezultatul este unul lesne de banuit…

Şi spre final, ca să fim practici si puţin obiectivi, aş propune un test. Putem oare vreunul dintre noi şi mai ales cei din Piaţa Universităţii, să aducem în discuţie, clar şi la obiect realizarile guvernelor de până acum, măcar în mare, la stadiul bârfa de scară de bloc, înainte să spunem că nu se mai poate trăi într-un asemenea dezastru? Să oferim eventual alternative argumentate la actuala guvernare, sau pur şi simplu, cifre, realizari marcante ale altor guverne, preşedinţi, care au fost si iată, vor să revină.M-ar interesa un asemenea exerciţiu.

Am scris acest articol acum o saptamana, m-am gândit mult dacă să-l public şi era mult mai lung. Conţinea o uriaşă  prezentare generală a României, furată de pe Wikipedia, care ilustra în mare, cam cum a fost şi cum este ţara noastră. O succesiune de fapte a fostelor şi actualelor guverne, etc. M-am răzgândit, nu o mai fac. E de datoria fiecăruia să citeasca măcar atât, dacă tot are de comentat si vrea sa iasă în piaţă să protesteze împotriva a ceva ce nici măcar NU CUNOAŞTE. Pe modelul “legea sănătaţii”. A citit-o cineva? Probabil ca da, dar câţi? Eu nu am auzit argumente sau contrargumente concrete în aceste zile la televiziuni nici referitor la această lege, nici la altele. N-am auzit decât “jos Chirou’ “. Mi-ar fi plăcut să văd ceva frumos, argumentat şi mai ales SOLUŢII la situaţia actuală.

Deceniile de instabilitate ce au urmat revoluţia, profundul declin economic în care a intrat România atunci, corupţia inimaginabilă şi chiar regimul comunist la acea vreme,  toate astea au fost uitate se pare. Avem în minte doar ultima guvernare,  paradoxal cu tentative de creştere economică în criză, cu un procent scăzut al  şomajului, în comparaţie cu ţări puternice din Europa, cu o cotă unică de impozitare, cu cele 10 miliarde de euro aduse de românii din străinătate, cu o viteză impresionantă a  reformelor  în mediul de afaceri, cu creştere salarială în mediul privat, pe locul 5 în Europa dacă nu mă înşel, cu proiecte şi chiar realizări în dezvoltarea infrastructurii, timide, dar existente, modernizarea retelei de coridoare europene, etc. Ca să fim mai concreţi, există bună intenţie şi chiar fapte. Ultimii ani au adus încă vreo 200 km de autostrada, şi anume: 56 KM la Cluj, 30 KM Arad- Timisoara, Bucuresti – Ploiesti: 30KM (50% din totalul de aprox 65 KM) – in martie 2012 va fi gata, Bucureşti – Constanţa sau Timişoara – Sibiu (se lucrează pe diferite tronsoane). Şi din câte ştiu eu, în plan sunt vreo 830 km. Însă ştim cu toţii ce înseamnă exproprierile, procesele, banii, comisioanele, relieful dificil etc…Şi culmea, în statisticile europene nu suntem chiar la coadă. Citiţi aici. Sau aici.

Cred că premierul Boc are oarecum dreptate când spune: “Dacă in 2008 vechiul Guvern ar fi făcut măcar tot ataţia kilometri (de autostradă – n.r.) am fi avut alt trafic, dar comparaţi: patru ani de mandat 2004-2008 – cinci kilometri de autostradă, doi ani de mandat – 90 de kilometri de autostradă în funcţiune, 120 până la sfârşitul acestui an şi aceste lucrări care au plecat la drum şi în 2013 vor fi gata. Am recuperat o parte din întârzierile trecutului”

Eu am observat când am mers in 2011 în ţară cu maşina, calitatea mult mai bună a drumurilor, semnalizările, chiar şi ceva km în plus de autostradă, centura Sibiului etc. Chiar am simţit schimbările şi nu pot să nu fiu corectă. Şi pentru că tot veni vorba despre vizita mea în RO din 2011, aş vrea să mai spun că la capitolul turism s-au făcut schimbări uriaşe, în bine. Am rezervat vacanţa pe site-ul unui tur-operator german, la un preţ incredibil de bun, iar la capitolul servicii pot spune doar atât: IREPROŞABIL. Mai bine decât la Berlin! Iar nemţii care au vizitat România în aceeaşi perioadă, aveau păreri asemănătoare, pe acelaşi site. Apropo, la capitolul turişti străini, în 2011, Bucureştiul depăşeşte capitale precum Milano sau Atena. Detalii aici.

“Capitala României depăşeste destinaţii precum Atena (locul 77, 1,7 milioane vizitatori străini, în scădere cu 7%), Rio de Janeiro, Milano, Munchen, Mexico City, Jakarta, Lisabona, Sao Paulo, Veneţia, Florenţa sau Washington DC.”

Iata ce spune Wikipedia: “După estimările World Travel and Tourism Council, România ocupă locul 4 în topul ţărilor care cunosc o dezvoltare rapidă a turismului, cu o creştere anuală a potenţialului turistic de 8% din 2007 până în 2016. În ultimii ani, România a devenit o destinaţie preferată pentru mulţi europeni (mai mult de 60% dintre turiştii străini provin din ţările membre UE), rivalizând şi fiind la concurenţă cu ţări precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania.”

Să vă spun cât de fericită am fost săptămâna trecută când mă întorceam de la serviciu şi am auzit la radio cât de frumos se vorbea despre România la “Săptămâna verde de la Berlin”, unde ţara noastră a fost partener oficial al Germaniei!? Frunza aceea “penibilă” a doamnei Udrea apărea în toate ziarele germane, alături de fotografii cu mâncăruri romaneşti, tradiţii, costume naţionale etc. Toate astea în timp ce în Piaţa Universităţii, săptămâna trecută, oamenii strigau “Elena Udrea trage cocaină!“

Şi am mai furat câteva informaţii drăguţe de pe site-uri sau forumuri. Câteva realizări din ultimii anii, şi anume: Bibilioteca Naţională (investiţie a Guvernului Boc de 83 milioane euro), Stadionul Naţional (investiţie comună a Primăriei Bucureşti şi a Guvernului), PLUS toate legile care în câţiva ani de la adoptare vor produce cu siguranţă efecte: legea educaţiei naţionale, legea salarizării unitare, legea pensiilor, noul cod al muncii,
noile coduri ale justiţiei (penal şi civil). S-ar fi vrut şi o lege a sănătăţii, parcă…

Repet, nu iau apărarea nimănui, ba mai mult, fiecare guvernare are bubele ei. Dar unde nu este aşa? Ce preşedinte sau guvern din lumea asta le face pe toate perfect şi are un succes răsunător din prima zi? Încerc doar atât să spun: mi-aş dori puţină obiectivitate, să nu ne furăm singuri căciula şi mai ales să nu ne imaginăm că dacă mâine vin Pontescu sau Pantofescu la putere, ni se vor plăti cumva ratele la bănci.

Viaţa ne-o facem singuri iar atunci când alegem guvernanţii, poate ar trebui să închidem pentru câteva luni televizorul sau să-l aruncăm pe geam şi să gândim numai şi numai cu mintea noastră.

Referitor la discursul preşedintelui din această seară pot să spun doar atât: câteva lacune de limba română, pe alocuri sărăcăcios, lipsit de diplomaţie, dar relativ sincer. Sinceritatea la un politician e lucru rar şi se simte. Prin asta a câştigat Băsescu, a dat întotdeauna uşoare semne de implicare sinceră. Dacă n-ar fi fost împletite pe alocuri cu aroganţă sau gafe de comunicare, impactul ar fi fost unul şi mai mare.

“Ieri spre seară-n vântul galben”

Poveste de toamna

Profeta non sarò -Stefan Atirgovitoae

De la Oana.

La contele Dracula

România este prezentată de publicaţiile The Irish Times şi The Telegraph ca destinaţia perfectă pentru Halloween, fiind “patria aventurilor stranii cu vrăjitoare din Valahia şi vampiri din Transilvania”.

….. “În mod surprinzător nesătui de biserici, castele, căpiţe de fân şi păduri, în cele din urmă am pornit înapoi spre sud, la aeroportul din Bucureşti, şi spre casă. Aţipind în avion, am trăit amintirea delicată a unui tărâm însorit cu păşuni şi gospodării medievale, liniştite, am avut vise înfricoşătoare cu vampiri (…), şi am avut un sentiment de mulţumire pentru a fi văzut o ţară care reuşeşte să se ridice după zeci de ani de comunism lipsit de viaţă”.

Un articol frumos, aici.

Noi am pregatit bolul cu dulciuri, am instalat dovlecii luminati la usa si asteptam copilasii!  

S-a ingrasat

…pentru a slabi.

Genial!

Dar oare o sa-si mai revina?

“România asta putredă”

In sfarsit, primul articol de bun simt, pe tema cumplitului accident de la Timisul de Sus.

Consternaţi de vestea cumplitei morţi a celor trei, vecinii lui Nini Garbis (unul dintre cei trei ),  nu-şi ascund indignarea. “Huidu ar trebui să fie judecat în regim de urgenţă şi să-şi ia pedeapsa cuvenită. Dar cum să păţească aşa ceva unul ca ăsta, plin de bani şi de relaţii, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată în România asta putredă!”, spun soţii Gonţea, “vecini din copilărie” cu Nini Garbis.

Curba deosebit de periculoasa! Reduceti viteza!

De ieri ma tot gandesc daca sa scriu sau nu ceva despre tragedia de la Timisul de Sus. Tot ieri au mai murit oameni in accidente rutiere printre care si copii. Si poate si astazi. Conform statisticilor, in fiecare zi mor cam 4, in Romania. Si ma simt vinovata sa scriu, doar acum si doar despre acest accident.

Parca niciodata la noi nu s-a facut atata caz.

Da, stiu cum e. Am lucrat si eu in presa. Imi amintesc acele momente macabre, scarboase, cand colegii mei aproape ca se intristau cand mergeau sa filmeze accidente si constatau ca nu sunt victime omenesti… Nu era stire…Stiu din pacate cum sunt “jurnalistii”.

INSA atata caz ca acum, nu cred ca s-a facut vreodata pentru un accident rutier. Si nu e rau, e bine. Numai ca a fost o situatie atat de ciudata, atipica pentru presa romaneasca. Semn bun, am devenit obiectivi fix acum. Sau nu?

In mod normal stirea ar fi sunat altfel. “Un sofer iresponsabil a ucis 3 oameni…” de data asta insa totul a stat sub semnul intrebarii, al compatimirii. Si nu fata de victime sau de familiile lor, ci in directia cealalta.

De ce? Simplu. Pentru ca vorbim de o persoana cunoscuta, cu care multi s-au identificat la un moment dat, ceva normal, psihologic vorbind. Si tentatia de a acorda circumstante atenuante este a priori naturala. Dar de aici si pana la a gasi scuze, a da vina pe destin, sau a uita, pur si simplu care este subiectul, care este drama cu adevarat…

Doamne, cum sa vorbim de “ghinion”, cand vorba lui Cristian Tudor Popescu: “Ca să fii sancţionat în august pentru depăşirea cu 50 km/h a vitezei legale şi să apeşi acum, potrivit declaraţiilor martorilor, pedala de acceleraţie pe drum alunecos, toate astea după ce, cu câteva luni înainte, ai fost la un pas de moartea violentă în accident de ski, înseamnă că nu eşti altceva decât…” decat ce? Va las pe voi, cei care cititi sa raspundeti…

Sustin toate astea, doar daca intr-adevar asa s-a intamplat, adica soferul nostru a incalcat legea, s-a aventurat. Daca nu, iertare!

Desi, o persoana cu 14 sanctiuni pentru circulatie…

Nu stim inca de ce s-a intamplat nenorocirea. Banuim. Daca gresim, sa ne ierte protagonistii si mai ales bunul Dumnezeu. Dar orice ar fi fost, ERA PE CONTRASENS, intr-o zona cu restrictie 30km/ora. Si, cel mai important, au murit 3 oameni.

Dar si mai important: se intampla prea des pe strazile romanesti, sa intre “unul” sau “una” cu un bolid, numele nu ne intereseaza, in masina unor amarati si sa-i spulbere…

Nu vreau sa vorbesc despre afectiuni neuro, pentru ca nu ma pricep. Dar am indoieli ca treaba s-a facut bine, atunci cand s-a acordat dreptul de a conduce, unui om care acum cateva luni a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, aproape mortal.

Nu ma mai mira insa nimic. Poate doar faptul ca totul s-a intamplat din “ghinion”, si faptul ca pedeapsa va fi si ea una cu suspendare. Sau daca nu va fi asa, inseamna ca am gresit tara si va rog sa ma scuzati!

Nu judec pe nimeni, nu pronunt nume, pentru ca nu sunt importante. Spun doar atat: sper din suflet ca acea nenorocita de masina sa se fi defectat, sper sa fi lesinat soferul, sper sa fie vina unei nave extraterstre, care tocmai a coborat din cer si a atras atentia conducatorului auto, pentru ca altfel, va trebui sa ma declar dezamagita pana la aversiune, de si fata de unul dintre putinii oameni pe care ii apreciam si pentru care, la un moment dat m-am rugat. Asa cum au facut-o, poate si cei 3 care si-au pierdut ieri viata, la Timisul de Sus.

“Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri…….”

UPDATE: Oameni buni, haideti sa purtam centurile de siguranta! Aprindeti farurile, respectati legea si pe ceilalti in trafic! Protejati-va copiii! Haideti sa fim civilizati, responsabili si sa salvam vieti!

Sunt

Mara si m-am lasat de Facebook… Oare cat o sa rezist?

Vine, vine scoala…

Astazi am inscris-o pe fetita mea la scoala. Cu un an inainte.

Sunt foarte bucuroasa ca am gasit in cartier o scoala care ofera mult. Sport, limbi straine, activitati peste activitati, si foarte important… program prelungit.

Pot ramane copiii la scoala pana la ora 17. Dupa cursuri primesc o masa calda, apoi isi fac temele cu personal specializat, fac inot, se joaca sub supraveghere, pentru dupa amiaza inca o masa, pe care o pregatesc copiii impreuna cu personalul etc.

Ba mai mult, in anul dinainte, in colaborare cu gradinita, organizeaza activitati de adaptare, cursuri de vara, intalniri, evenimente. Iar scoala e si la 10 min de casa . Deci poate merge singurica cu bicicleta.

Happy

“Ce crezi, ca aici suntem in Romania?”

De luni sunt in concediu medical. Nimic serios. Un virus care ma cam chinuie fara prea mult succes. Doctorul insa mi-a prescris concediu pana astazi inclusiv. Luni  imi era atat de rau incat nu ma puteam concentra si nu mi-am putut indeplini sarcinile la serviciu. Seful meu a sunat-o pe colega mea rapid, a chemat-o de acasa. (Era in concediu…) Aceasta a aparut in 2 ore, am plecat la doctor si apoi am ajuns acasa profund recunoscatoare atat colegei cat si sefului.

Astazi am sunat din nou la birou ca sa anunt ca vin maine stiind ca si colega mea are programare la doctor, sa o anunt ca se poate duce linistita… Cand sun, surpriza! Ma cearta draga mea colega si imi transmite raspicat ca nu am ce cauta la lucru. Sa stau calma acasa, ca ea si-a amanat programarea si ca eu nu ma refac daca nu stau si maine acasa… Am ramas fara cuvinte. I-am explicat ca ma simt mult mai bine, ca pot veni si ca ea se poate duce linistita la treburile ei. M-a amenintat ca merge la seful nostru si ma contacteaza de la el din birou pentru a-mi explica impreuna de ce trebuie sa stau si maine acasa.

Zis si facut. In 5 minute primesc telefon de la seful meu, care imi spune clar si hotarat ca imi face reclamatie scrisa daca ma duc maine la serviciu. Mi-a transmis urmatoarele: ” Mara, noi nu avem aici nevoie de oameni care sunt pe jumatate vindecati, stai si maine acasa, te refaci complet si vii luni apta de munca. Ce crezi ca aici suntem in Romania?? Si oricum, ce doctor e ala care iti da concediu medical pana joi inclusiv? Macar pana vineri trebuia sa-ti dea…Insanatosire grabnica iti doresc! Ne vedem luni!”

Eu voiam doar sa anunt ca vin maine la serviciu…

Update, 14. 10.11: am fost la doctor si am primit automat prelungirea concediului medical cu o zi. Si nu i-am dat nici macar un pachet de cafea asistentei care mi-a inmanat hartiuta in 2 minute. Cred ca daca o faceam, nu mai calcam in acel cabinet vreodata .

Paris

Draftul asta e de acum 8 luni…cand la aniversarea a 5 ani de casnicie, am decis sa mergem in “orasul indragostitilor”.

L-am uitat pe aici pe undeva si a facut paianjeni filosofi. Dar cum m-am decis sa mai scriu una alta pe blog, am spus ca ar fi o revenire frumoasa. Desi de atunci am mai vazut si alte locuri dragute, incepem cu … Paris…

Va fi plictisitor. Sa vedem cine rezista pana la capat!

Enjoy!

Un drum cu masina de aproape 500 km, o harta, o rezervare online facuta din timp  si cam atat ne-a trebuit noua pentru una dintre cele mai frumoase mini-vacante  pe care le-am avut vreodata…

Mi-am dorit  si eu ca orice roman sa vizitez Paris-ul. Nu stiu exact ce anume, dar exista ceva ce pe noi ne atrage mai mult sau mai putin explicabil la acest oras. Cum spunea Cartarescu in “Frumoasele Straine” : ” avem Parisul bine sapat in circumvolutii, noi, romanii cum soarele e incriptat in petalele si in miezul florii-soarelui… Parisul e ca un gigantic pantec de femela fluture ce-si raspandeste feromonii pe lume.” Nici n-am apucat sa termin cartea, sunt in curs de a o citi si fix la capitolul despre Paris, s-a intamplat sa merg sa vad cu ochii mei, cum se spune… Cred ca toata lumea a vazut Parisul, mai putin eu… pana acum, oricum pentru putinii care nu au apucat inca, este un “must see”.

Cu bocceluta plina de prejudecati, am plecat la drum. Stiam ca e un oras mare, aglomerat, auzisem ca e poluat, mohorat si ca miroase a pipi pe strada…mi-era si teama oarecum, pentru ca mama mi-a spus la plecare sa am foarte mare grija cu geanta “ca se fura pe strada”.  Cu toate acestea, cu bagajelul din mintea mea, am pornit.

Am iesit rapid din Germania, am strabatut Olanda, am trecut apoi in Belgia, ne-am plans de starea autostrazilor belgiene, bla bla bla…

Da, in final am ajuns, cam in 5 ore asa…din prima ne-a impresionat organizarea si infrastructura. Boulevard Périphérique ce inconjoara Parisul, e cea mai buna inventie. Patru benzi pe sens, intrari in fiecare piata principala…perfect. Hotelul nostru bine localizat, in 5 min am ajuns la el din marele bulevard, construit “cu cap”. Extrem de multumiti de hotel, o sa revin cu informatii pentru cei interesati.

Am citit ca in Paris metroul e bine organizat si prin urmare eficient. Si da, acolo am descoperit ca este adevarat. Sistemul de metrou parizian este exact asa cum auzisem, adica – impresionant. Dintre toate mijloacele de transport puse la dispozitie de primaria Parisului, acesta este, fara indoiala, cel mai accesibil si mai eficient. Reteaua formata din 16 linii si 300 de statii leaga toate zonele orasului, oferind posibilitatea unei deplasari facile pe distante relativ lungi. Ne-am urcat in metrou, in 14 min am fost in Place de la Concorde. Nu se merita sa iei masina in Paris, e obositor si destul de greu gasesti un loc de parcare, care oricum e scumpa. Repet, metroul e solutia perfecta.

Place de la Concorde este cea mai mare piata publica din Paris si separa gradinile Tuileries de bulevardul Champs-Elysees. Initial a fost numita Piata Ludovic al XV-lea si in mijlocul sau a fost amplasata o statuie ecvestra a acestuia. Constructia pietei ce are forma unui octogon a inceput in anul 1754 si a fost terminata in 1763. Mai multe detalii puteti citi aici. Ne-au impresionat numarul de turisti, ordinea, bulevardele largi si bine intretinute, cladirile impecabile, fara tencuieli cazute sau scorojeli facute  de ploaie. Prima impresie, foarte buna.

La metrou relativ ok. Pe statiile unde am mers noi lume decenta, destul de putine persoane dubioase, mult mai putine decat ma asteptam, si mai curat decat in Milano sau Amsterdam. Am citit ulterior ca sunt cateva statii de metrou de evitat in Paris, dupa caderea intunericului.

Mergem mai departe, mai exact o luam la pas pe celebrul bulevard Champs-Elysees, „la plus belle avenue du monde” cum ii spun francezii. Da, frumos, larg, o varianta mult imbunatatita a Kisselef-ului sa spunem. Vegetatie, banci, granit, economie la asfalt si nu am simtit aerul acela inecacios din Bucuresti sau din alte capitale mari. Atentie, era vineri seara, deci destul de aglomerat. Cat am stat acolo, aproape trei zile, nu am vazut decat doua blocaje de trafic in imensul oras: unul din cauza unui accident produs pe “La Peripherique”si celalalt la intrarea in Paris pe autostrada. In rest, se circula foarte fluid. Dar si blocajele acestea au durat putin si relaxarea traficului s-a facut rapid, prin degajarea punctuala profesionist facuta de autoritati.

‘L`arc de triomphe” este destul de asemanator cu cel din Bucuresti, de fapt invers, cel din Bucuresti ii seamana  celui din Paris.  Care este ceva mai mare, dar nu cu mult, adica nu asa cum ma asteptam eu. Imagine destul de obisnuita ochiului meu, deci nu ceva extrem de impresionant. Sa nu uitam insa valoarea sa arhitecturala si istorica. Constructia monumentului ce se dorea a fi un omagiu adus victoriilor imparatului Napoleon, nu a fost incheiata pana cand batalia de la Waterloo a dus la detronarea sa. Arcul de Triumf a fost inaltat peste ramasitele unui soldat necunoscut decedat in timpul Primului Razboi Mondial si o faclie perpetua arde in fundatie. De la Arcul de Triumf pornesc artere de circulatie in toate directiile si de aceea piata Charles de Gaulle in care este situat Arcul este cunoscuta si sub numele de “Piata Stelei” (Place de l’Étoile). Arcul se afla la capatul de Vest al vestitului bulevard Champs-Élysées. Mai multe, puteti citi aici.

Mai departe. Ajungem pe stradute la celebrul Turn Eiffel. Inima Parisului, as putea spune chiar  Parisul in sine, simbolic vorbind, bineinteles. De fapt aceasta atractie a Parisului poate fi vazuta din aproape orice punct al orasului. Ziua turnul nu e ceva atat de deosebit ca aparitie, insa pe seara e marcant. Iar noi am ajuns fix in momentul in care se lumina. Un vis… Atmosfera e foarte frumoasa la turn si ar putea fi si mai frumoasa. Pacat, mare pacat ca sub el stau reprezentati ai tuturor popoarelor lumii cu beculete, turnulete stralucitoare de vanzare, muzicanti de toate felurile, mai mult sau mai putin talentati care vor sa castige un ban… dar asta e situatia, destul de greu de controlat probabil…

Monumentul isi trage numele de la proiectantul sau Gustave Eiffel si este cea mai inalta cladire din Paris. Peste 200 de milioane de oameni au vizitat turnul de la inaugurarea sa in 1889 facand astfel din el cel mai vizitat monument din lume. Impreuna cu antena sa de 24 de metri, structura masoara 325 de metri inaltime. Cand constructia sa a fost incheiata in 1889 structura a fost declarata cea mai inalta cladire din lume, titlu care i-a apartinut pana in 1930 cand a fost contruita Chrysler Building din New York. Turnul este acum a cincea cladire ca inaltime din Franta si cea mai inalta din Paris. Turnul cantareste peste zece mii de tone. Mai mult detalii, aici.

De la Turn, am luat-o in continuare la pas pe malul Senei, categoric. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost cea mai frumoasa si mai romantica experienta in Paris. Podurile sunt minunate, arhitectura dantelata si echilibrul lor te cuceresc. Sena e domoala si stralucitoare. Te imbie la plimbare si la meditatie. Daca turnul Eiffel e inima Parisului, prin Sena Parisul respira. Uneste laturi de arhitectura boema si in acelasi timp intretinuta, reflecta lumina moderna si siluete vechi, oglindeste poduri de o frumusete rara. Podul Alexandru al III lea, Pont Neuf, fiecare cu istoria lui se dezvaluie privitorului impresionat.

Dar gata cu elucubratiile, vin cu date ceva mai concrete. Constructia podului Alexandru al III lea a avut loc la sfarsitul secolului al XIX-lea si a durat aproape 3 ani. Structura a fost facuta intr-o fabrica iar apoi transportata si asamblata cu ajutorul unei macarale imense. Este construit din otel si piatra in stilul Art Nouveau.

S-a dorit ca podul sa nu impiedice vederea spre bulevardul Champs-Elysees si spre Domul Invalizilor. Rezultatul a fost acest pod lung de 107.5 de metri, lat de 40 de metri si inalt de 6 metri. Detalii, aici.

Podul este decorat cu felinare, ingeri si nimfe. La capetele podului sunt statui poleite cu aur asezate pe piloni de 17 metri inaltime. Aspect specific in toate capitala franceza. Acest tip de decor poleit, reprezentarile romantice sunt reprezentative.

In mod paradoxal, Pont Neuf (Podul Nou in franceza) este cel mai vechi pod din Paris.

Pont Neuf este de asemenea si cel mai cunoscut pod din Paris, iar impreuna cu cu Pont Alexandre III, unul dintre cele mai frumoase.

La jumatatea secolului al 16-lea, numai doua poduri traversau Sena. Din cauza ca erau intr-o stare foarte proasta si in mod frecvent foarte aglomerate, Regele Henric al III-lea a hotarat in 1578 sa ridice un nou pod si abia in 1607 podul a fost inaugurat oficial de catre Henric al IV-lea care a si botezat podul, Pont Neuf.

Cam atat pentru prima zi. Uf, obositor…

Destul de mult spun eu, avand in vedere ca am ajuns in Paris pe la ora 15. Ne-am retras destul de obositi dar fericiti, spre hotel, am luat masa la un restaurant pe care il recomand: “Chez Clément”se numeste, foarte intim si traditional, cu specialitati frantuzesti delicioase. Ne-a placut atat de mult incat si a doua zi am servit  tot acolo cina. O mancare savuroasa, cu specific. Ca sa dau si cateva exemple, ca asa e frumos:  “Cocotte de lapin français en Gibelotte, purée “Maison” au beurre“, “Parmentier de canard confit”, “Crêpe “Maison” flambée au Grand-Marnier”, Ile flottante géante, crème anglaise parfumée à la fleur d’oranger”, vinuri bune si atmosfera tipic pariziana. Rasfat culinar, ce sa mai… iar felurile  enumerate mai sus sunt doar cateva din deliciile oferite de minunatul restaurant, dar pe care le-am incercat si le recomandam.

A doua zi am rezervat-o bineinteles muzeului Louvre. Care probabil ca stiti cat este de mare si de ofertant cultural vorbind. Ai nevoie poate de o saptamana ca sa-l vizitezi ca la carte. Noi am facut-o atat cat s-a putut in conditiile calatoriei noastre, adica vreo 3,4 ore si am incercat sa surprindem ce era mai important. Atata arta, cultura si valoarea pe metru patrat nu cred ca am mai vazut. Sculpturile grecesti, “Venus din Milo”, “Sclavii” lui Michelangelo, picturi celebre care pe mine m-au impresionat pana la lacrimi, culminand bineinteles cu “Monalisa” lui Da Vinci, apartamentul lui Napoleon si multe alte minuni ale lumii, toate s-au adunat acolo si asteapta turisti de toate felurile sa le vada, sa le interpreteze, sa le simta.

In cadrul Muzeului Louvre sunt expuse in jur de 35000 de obiecte de arta din mileniul 6 I.Ch. si pana in secolul al XIX-lea D.Ch. In anul 1674 resedinta regilor Frantei a fost mutata la Palatul Versailles si astfel Palatul Louvre a ramas principalul loc in care colectiile regale de arta au fost expuse. In timpul Revolutiei Franceze s-a decis ca Louvre-ul sa devina muzeu si sa gazduiasca cele mai pretioase capodopere ale poporului francez.

Si pentru ca tot veni vorba de Versailles, in ultima zi am ajuns sa-l vedem. Celebra poarta, poleita, e intr-adevar impresionanta, maretia sau mai degraba intinderea castelului de aemenea, dar cel mai mult ne-au placut gradinile, prin care categoric nu am avut timp sa ne plimbam atat cat am fi vrut. Le-am vazut destul de superficial dar suficient cat sa ne placa. Imi imaginez cum sunt vara. Revenind la ziua a doua, trebuie sa completez ca am vazut cladirea Operei din Paris. Opera a fost construita intre anii 1862 si 1875, arhitectul sau fiind Charles Garnier. Legenda spune ca Imparateasa Eugenia l-a rugat pe Garnier sa proiecteze cladirea in stil roman sau grecesc dar Garnier i-a spus “Este in stilul Napoleon al III-lea Doamna!”.
Interiorul este decorat cu catifea, frunze aurite, nimfe si ingeri.

Nimfe si ingeri, cam asta vezi in tot Parisul. Poleite si magnifice.

In zona Operei sunt cafenele superbe, cele mai frumoase poate din Paris, tipice, cu mese pe trotuar, asa cum ne-au obisnuit toate scrierile. Atmosfera e intr-adevar patrunzatoare, cafeaua gustoasa si agitatia e de “bon ton”. Chiar si cand e frig, terasele de afara sunt pline. Tot afara am stat si noi, desigur. Frumos si relaxant. Toata zona Operei respira de atmosfera pariziana tipica, eleganta si bun gust.

Am vazut si “La Madeleine”. Templul grecesc este putin mai la nord de Place de la Concorde si este cunoscut sub numele de “La Madeleine” sau “L’église de St-Marie-Madeleine”. Aceasta cladire impunatoare este de fapt o biserica, inchinata Mariei Magdalena. In franceza Magdalena este numita Madeleine, de aici si numele cladirii. Impunator. Nu mai putin de 52 de coloane corintiene inconjoara templul, fiecare din ele cu o inaltime de 20 de metri.

Notre Dame. Ce pot sa spun mai mult? Stie toata lumea… “Notre Dame” nu este chiar cea mai mare catedrala din lume, dar cu siguranta este cea mai faimoasa. Tocmai ce bateau clopotele cand am ajuns acolo. Bateau in ploaie si in aglomeratie. Sfant, coplesitor.

Capodopera gotica este localizata in Île de la Cité, mica insula din inima orasului. Episcopul Parisului Maurice de Sully a inceput constructia in 1163. Catedrala trebuia construita in noul stil gotic dorindu-se sa reflecte statutul Parisului de capitala a regatului francez. A fost prima catedrala construita la o scara uriasa devenind astfel prototipul pentru catedralele ce s-au construit  in perioada urmatoare in acelasi stil.

Si  dupa o catedrala, ce se preteaza cel mai putin la a fi vizitat? Raspuns corect: un cartier al desfraului.  Asta am si facut… Place Pigalle. Cartierul Rosu al Parisului. De parca nu ne-am fi saturat de cel al Amsterdamului, pe care l-am vazut de vreo 6 ori pana acum , la aproape fiecare vizita pe care am avut-o din Romania sau din alte parti in ultimii trei ani. Place Pigalle e ceva mai putin “expresiva”  si “ofertanta” la modul practic, decat cartierul din Amsterdam, dar in Place Pigalle gasesti ceva unic in lume: Moulin Rouge, inima cabareturilor de pretutindeni. Si asta deosebeste cartierul ceva mai decadent, de oricare altul de gen, din lume. Doar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, zona a capatat supranumele de “Pig Alley” deoarece aici veneau soldatii in cautare de placeri usoare. Dar Moulin Rouge, face diferenta. Printre artistii celebri care au tinut reprezentatii in faimosul cabaret din Paris se numara: Elton John, Liza Minelli, Frank Sinatra, Josephine Baker sau Edit Piaf. Moulin Rouge a fost subiectul unor opere ale pictorului post-impresionist Toulouse-Lautrec. De asemenea au existat mai multe filme cu numele cabaretului printre care si cel din 2001 cu Ewan McGregor si Nicole Kidman care la fel ca adaptarea din 1952 a fost nominalizat pentru categoria cel mai bun film la Oscar-uri.

Pe drumul de plecare, ne-am oprit pentru ultima oara in Paris, sa vedem Basilica  Sacre Coeur. Este o biserica romano-catolica si un popular obiectiv turistic din Paris. Este inchinata inimii sacre a lui Iisus. Cladirea se afla in cel mai inalt punct din oras. Din varful dealului  privelistea panoramica este superba si acopera peste 30 de kilometri.

Am vizitat multe la Paris in numai 3 zile, dar poate nici jumatate din cat ar fi trebuit. Un oras care ofera… cultural, arhitectural, gastronomic, istoric, show-time. E cu siguranta unul din top, daca nu chiar cel mai important. Pe drumul de intoarcere m-am tot gandit, cum as descrie eu Parisul. Mi-a trecut prin minte si sa spun ca este o varianta idealizata a Bucurestiului, dar am oprit firul gandirii imediat, dandu-mi seama ce eroare puteam sa fac. In afara placutelor cu numele strazilor (identice, intr-adevar), arcul de Triumf si inca doua trei asemanari nedemne de luat in seama, nu e nimic de comparat. Am mai vazut ceva capitale europene, dar parca niciuna nu m-a inspirat si nu mi-a intrat la suflet in asemenea masura. Nu am dedicat niciodata atata timp, atatea cuvinte sau fotografii niciuneia. Mare parte din prejudecatile despre care aminteam in prima parte a articolului s-au evaporat si in locul lor, in bagajelul din mintea mea au patruns emotii, impresii si informatii pe care le-am impachetat cu mare grija si care fac parte din acele cateva, putine, averi ale mele.

Ma voi ajuta de un trailer dragut:

Paranteza: by the way, am vazut filmul, nu e cine stie ce.

Revin. Inteleg acum de ce scriitorii, sculptorii, pictorii, romani sau de alte nationalitati, poposeau pentru un timp sau traiau la Paris. E izvor de inspiratie si te ajuta sa descoperi atata resursa interioara. Tot Cartarescu, in ‘Frumoasele Straine” spunea: ” De la revolutie incoace, am fost poate de douazeci de ori  in orasu-asta, si de fiecare data m-a apucat un fel de amok, o exaltare speciala, netraita de mine altundeva. E ca si cand as regasi un cartier uitat unde-am trait candva sau poate doar l-am visat, si unde fiecare zid si nume de strada ma izbesc din plin cu un fel de revelatie: da, imi amintesc , am mai trecut o data, in alta viata pe-aici. Cred ca toti artistii romani au trait la Paris intr-o viata anterioara, altfel e inexplicabila puterea acestui oras asupra noastra… “

Pentru mine Parisul inseamna cultura, statui poleite, felinare, ingeri si nimfe…

Eliza Doolittle – Pack Up