Delft,the absolute ‘must-see’ of the Netherlands.

“A city of charm and  ceramics. Delftware was an important export product for more than 400 years.

Art, culture and architecture! That` s the glorius city!

Delft, I`m in love with you!”

“Charme der Altstadt und Keramik. Delfter Porzellan war ein wichtiges Exportprodukt für mehr als 400 Jahren.

Kunst, Kultur und Architektur! Das ist die herrliche Stadt!

Delft, ich liebe dich!”

“La ville de la charme et de la céramique. La porcelaine de Delft est un important produit d’exportation de plus de 400 ans.

Art, culture et architecture! C` est la magnifique ville!

Delft, je t` aime!”

“Un oraş de farmec şi ceramică. Porțelanul de Delft a fost un produs important de export pentru mai mult de 400 de ani.

Artă, cultură și arhitectură! Acesta este gloriosul oraș!

Delft, m-am îndrăgostit de tine!”

Elin Nordegren, absolutely perfect

Xavier Naidoo – Dieser Weg

Iris-Vals

Et si tu n’existais pas – Joe Dassin

EDITH PIAF-Non, je ne regrette rien

Dalida feat. Alain Delon – Paroles,Paroles

Iar aici puteţi găsi versiunea completă, alături de sublimele versuri:

Sportfreunde Stiller – Ich war noch niemals in New York

Şi versurile:

Peter Fox – Haus am See

Bruises – Chairlift

Linda Teodosiu, apreciată în Germania

Chiar dacă nu este neapărat genul meu de muzică, am postat această melodie aici deoarece este foarte cunoscută în Germania şi pentru că îmi place cântăreaţa. Numele ei, Linda Teodosiu, mi-a atras atenţia.

Tatăl fetei este un saxofonist român, stabilit de ceva vreme aici.

Linda Teodosiu este cu adevărat talentată şi a câştigat concursuri importante în Germania.

Scriitoarea cui?

“În Romania sunt nemţoaică, în Germania sunt româncă.” Aceasta a declarat scriitoarea Herta Müller, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, ieri într-un interviu.

Despre premiu nu se poate spune cu exactitate cui aparţine. Nemţii au prezentat ieri la radio acest câştig ca fiind al lor. Românii, pe posturile de televiziune, şi l-au asumat oarecum.

Cu siguranţă acordarea lui are şi o componentă politică. În orice caz, ar trebui să ne încânte pe toţi în mare măsură, deoarece o anumită parte din istoria românilor se europenizează. Iar nemţii, corecţi ca de obicei, au anunţat de fiecare dată la ştiri sau în interviuri, ţara în care scriitoarea germană s-a născut.

Impresionant, în fişierul audio pe care l-am ascultat, a fost modul în care Herta Müller a vorbit despre limba română (deşi o mare parte a operei sale este în limba germană). Despre manifestarea ei poetică, muzicală.

Desigur, a vorbit tranşant despre: viaţa petrecută în dictatură, trăirile intense ce i-au generat opera, talentul conturat de durere şi incertitudinea apartenenţei.

P.S. “Cu simplitatea gesturilor mari, Herta Muller povesteşte, pe ton domol, cum a plecat din România şi cum nu a ajuns să se despartă de ţara în care a crescut, chiar dacă tot în ea a trăit marile dureri. Unele dintre ele, cele mai multe de nevindecat, dar mărturisite cu atâta onestitate, încât nu compasiunea este sentimentul pe care îl trezeşte, ci curajul de a ne asuma, fiecare dintre noi şi toţi împreună, istoria. “Din societatea românească am fost exclusă pe motive politice, cumva, ca şi când nu aş fi aparţinut acelui loc. Am ajuns în Germania, unde am fost considerată dintotdeauna româncă. În România am fost privită mereu ca o nemţoaică, am fost mereu considerată altfel, diferită”. Sentimentul de excludere “m-a făcut adesea să sufăr, dar l-am considerat, în final, ca pe un fapt şi atât. Nu poţi constrânge un om să dezvăluie ceea ce gândeşte. Dacă prin ceea ce cred şi gândesc nu pot dovedi că aparţin unui loc, ce mai rămâne de făcut?”, spune Muller.” Fragment din Cotidianul.

Şi tot Herta Müller spunea: “pe de altă parte, dacă n-aş fi plecat, n-aş fi avut atâţia nervi să rezist aici! Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferenţă în ţara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este şi indiferenţa populaţiei… N-aş fi putut să rezist să văd zilnic că, în toate locurile importante, sunt aceiaşi oameni ca înainte, sau care au aceeaşi mentalitate. Practic nu s-a schimbat nimic.” Fragment din Evenimentul Zilei.